Artroscopia este o tehnică chirurgicală prin care un instrument optic legat la o cameră este introdus într-o articulaţie pentru a explora vizual (genunchiul, umărul, şoldul, pumnul, etc). Articulaţia este umflată cu un lichid steril. Intervenţia se derulează într-un mediu lichid, ceea ce permite prezervarea perfectă a starii ligamentelor şi a cartilajului. Intervenţia este urmărită pe un monitor.

Artroscopul cel mai utilizat are un diametru de 5 mm şi este introdus în genunchi printr-o mică incizie (1 cm). Intervenţia se derulează sub anestezie. Sunt necesare una sau două alte mici incizii pentru introducerea instrumentaţiei şi pentru evacuarea lichidului intra-articular.

Prin această tehnică minim invazivă, de exemplu: la nivelul genunchiului se poate îndepărta o parte a meniscului sau suturarea lui, îndepărtarea unei părţi a cartilajului sau grefarea zonelor de necroză, reconstruirea ligamentelor interne ale genunchiului.

Această tehnică este mai puţin traumatizantă pentru ţesuturi decât tehnicile de chirurgie „deschisă”, iar recuperarea după intervenţie este mai rapidă. Însă, mai există şi alte avantaje: micile cicatrici sunt estetice, nu există pierdere de sânge, ţesuturile sunt puţin traumatizate, durata de spitalizare este scurtată. Pacientul poate părăsi spitalul în aceeaşi zi şi poate merge cu sprijin pe piciorul operat (în afara cazului unei intervenţii complexe).

Complicaţii

Complicaţiile artroscopiei sunt foarte rare, chiar mai rare decât cele ale chirurgii clasice. Însă orice operaţie, indiferent dacă este benignă şi care sunt precauţiunile luate, comportă un risc.

Complicaţiile trombo-embolice : flebitele nu sunt specifice artroscopiei. Ele sunt foarte rare (0,12%) în ciuda tratamentului anticoagulant preventiv. Ele pot conduce la embolii pulmonare în mod excepţional mortale (0,003%)

  • hermartroza : apariţia unei acumulări importante de sânge şi dureroase, în articulaţie. Rar (0,5%), tratarea sa poate necesita o puncţie, mai rar un lavaj.
  • Este posibilă o tumefiere a articulaţiei, deseori datorată unei reluari prea rapide a activităţii. Persistenţa sa poate uneori necesita o infiltratie intra-articulară.
  • Este posibilă o tumefiere localizată pe cicatrice. Vindecarea spontană este obişnuită. În mod excepţional, este necesar un gest chirurgical de excizie.
  • Poate surveni o entorsă a ligamentului lateral intern, datorată manevrelor pe articulatie pentru a usura accesul la menisc.
  • Complicaţiile vasculare: vasele principale ale gambei pot fi în mod excepţional rănite (0,0003% din artroscopii) cu consecinţe uneori serioase.
  • Complicaţiile nervoase: o zonă de anestezie cutanată, adică sunt posibile tulburari de sensibilitate localizate în urma atingerii micilor ramificaţii nervoase situate sub piele la nivelul cicatricei. În general, aceste senzaţii dezagreabile se atenuează cu timpul. Leziunile mai importante sunt excepţionale.
  • Artrită: este o infecţie post-operatorie a articulaţiei. Frecvenţa este rară în mai puţin de 0,5% din toate artroscopiile. Tratamentul necesită o nouă intervenţie, o spălare artroscopică a articulaţiei şi un tratament adecvat cu antibiotice.
  • Sindromul algodistrofic, complicaţie foarte rară însă nespecifică artroscopiei, este responsabilul durerilor şi al redorii. Evoluţia sa este lungă, uneori de la 12 la 18 luni. În urma tratamentului , vindecarea este obținută frecvent.

Enumerarea şi descrierea acestor complicaţii nu trebuie totuşi să ne facă să uităm raritatea lor şi caracterul benign obişnuit, artroscopia fiind în mod clar o intervenție cu riscuri operatorii minime.

Datorită artroscopiei, chirurgia genunchiului şi a umărului a făcut progrese enorme. Artroscopia permite într-adevăr un control perfect al gesturilor (control video) o spitalizare scurtă şi o recuperare rapida.