Leziunea radacinii posterioare a meniscului

13 mai 2020
Posted in Blog
13 mai 2020 ZAO MEDIA

Mult timp, leziunile de desinsertie a radacinii cornului posterior al meniscului au fost ignorate și implicit neglijate. De obicei, pentru o leziune de menisc, abordarea chirurgicală clasică era meniscectomia parțială sau sub-totală.

Ulterior s-a observat că la pacienții care au suferit o meniscectomie debutul arthrozei era mai precoce.

Odată cu o mai bună înțelegere a rolului biomecanic al meniscului, abordarea terapeutică s-a schimbat.

Pagnani în 1991 a descris pentru prima dată leziunea cornului posterior al meniscului cu extruzia secundara

Meniscul are un rol major în transformarea încărcăturilor axiale în tensiune circumferențială cu stres pe periferie (tensiunea cercului)(hoop stress).

Meniscul amelioreaza, suprafețele de contact dintre femur și tibie iar stabilitatea genunchiului este îmbunătățită.

După ruperea atașamentului meniscal, el nu-și mai poate juca rolul ; printr-o expulzare progresivă apare o supraîncărcare cu o crestere a presiunii în articulație și o scădere a suprafețelor de contact dintre femur și tibie.

De exemplu in urma unei leziuni a cornului posterior al meniscului medial, suprafețele de contact tibial femural scad de la 45% la 67% (în funcție de gradul de flexie a genunchiului), iar presiunile între aceste suprafețe sunt crescute de la 80 la 120%. Pentru leziunile meniscului lateral scăderea este cuprinsă între 20 și 40% cu o creșterea presiunii de 30-80%.

Cu expulzarea  meniscului care nu mai acționează ca un amortizor, cartilajul articular se uzeaza rapid.

Leziunile meniscale interne sunt mai frecvente (în jur de 20% din leziunile meniscale) și sunt adesea acompaniate  de leziuni degenerative de cartilaj.

Leziunile meniscale externe, mai puțin frecvente, însoțesc aproximativ 10% din leziunile ligamentului cruciat anterior la tineri.

Diagnosticul este uneori dificil; prezența mai multor factori de risc ne poate ghida.

Aproximativ 70% din leziunile cornului posterior al meniscului intern nu sunt legate de un traumatism evident și apar după un simplu gest cu o răsucire în genunchi (de ex. iesitul din mașină sau pozitia ghemuit), în timp ce in alte cazuri  nu gasim nicii un  eveniment specific. Cele mai frecvente simptome sunt durerile posterioare ale genunchiului și durerile interliniei articulare. Hydarthroza  este prezentă în aproximativ 15% din cazuri cu un semn Murray pozitiv în 50% din cazuri.

Pentru confirmarea diagnosticului este nevoie de  rezonanta magnetica. Nu voi descrie tipurile de leziuni conform RMN (o clasificare a fost făcută de Choi și colab.),

Două semne sint de reținut:

– expulzarea meniscului cu o deplasare mai mare de 3 mm în raport cu marginea platoului tibial (osteofite excluse) pe imaginile in plan frontal.

– semnul » fantomă » in incidențelor sagitale, cu absența meniscului dar care poate fi din nou normal in incidențele imediat adiacente.

Tratament

Soluțiile nechirurgicale vor fi utilizate pentru pacienții vârstnici cu leziuni avansate de osteoartrită și cu leziuni si in  celelalte compartimente. Suntem de acord cu suplimentarea visco, analgezice și antiinflamatoare.

Chirurgical, două tehnici sunt mai răspândite: sutura meniscală si  meniscectomie simplă. Înainte de descoperirea consecințelor biomecanice și degenerative ale meniscectomiei, aceasta a fost practicată pe scară largă .

Potrivit lui Chung și colab., 35% dintre pacienții care au suferit o meniscectomie parțială au nevoie de o proteza  totală a genunchiului  cam dupa de 5 ani, comparativ cu 0% la pacienții cu sutură.

Există, de asemenea, o corelație puternică între necroza femurală aseptică și leziunea cornului posterior al meniscului cu o prevalență de 80%.

Indicațiile pentru reparația meniscală includ pacienții cu antecedente de traumatisme al căror cartilaj pare normal sau aproape normal, precum și pacienți cu simptome cronice fără osteoartrită semnificativă.

Există mai multe tehnici artroscopice; preferința mea este pentru un tunel transtibial cu implant la tibie (pull out).

Intervenția chirurgicală se efectuează într-un spital de zi.

În perioada postoperatorie, pacientul nu trebuie să puna greutate pe partea operată timp de 4-6 săptămâni. Între timp, se vor prescrie ședințe de mobilizare pasivă și tonifiere musculară.

Revenirea la o activitate sportivă e posibila dupa  4-6 luni  (în funcție de tipul de sport).